Travel / Holiday time

Ma simteam destul de pierduta saptamanile trecute asa ca m-am lipit la un road trip impreuna cu doi prieteni buni, Ana si George. Initial vroiam sa ajungem in maramures insa ne-am hotarat sa facem un tur mai lung prin nordul tarii. Prima oprire Gura Humurului, unde Ana a gasit o pensiune eco si destul de retrasa: Casa Bunicii.

Inconjurata de brazi, casa bunicilor e un loc special, facut cu drag de Bunicul si Bunica de peste 10 ani. “Cateva case batranesti absolut minunate de la sfarsitul secolului 19 – inceputul secolului 20, case de muzeu, pe care le-am stramutat  piesa cu piesa, le-am reasamblat si le-am  reconditionat  pentru a pastra farmecul caselor batranesti de odinioara, mandrindu-ne ca am fost primii in zona Bucovinei care au facut acest lucru. Am mai gasit un loc feeric in inima padurii si un parau cu apa limpede din care sareau pastravii. Rezultatul ?… Va invitam cu drag sa-l descoperiti. Acesta este DARUL nostru pentru Dumneavoastra.”

Am ales sa stam in casa Irinucai, o casa de poveste cu soba si covoare vechi bucovinene, dar si cu toate conditiile ‘moderne’ adica baie 🙂

Restaurantul lor e foarte gustos si sanatos, pentru ca proprietarii, ca niste bunici care se respecta, au si animale in gospodarie. Foarte bine organizata toata curtea, astfel incat nu te intalnesti cu animalele decat daca ai chef sa le vizitezi, altfel pasarele, pisici si catelul Junior, te fac sa te simti ca intr-o poveste. Cand ne-am trezit, nu mare ne-a fost surpriza cand am vazut toata curtea si brazii din jur incarcati de zapada mieilor.

De acolo ajungi foarte usor la toate manastirile din Bucovina, noi am trecut pe la Voronet, Sucevita si Putna, care in perioada asta erau si goale, turistii speriindu-se de zapada si frig. Uraaa!!!

Dupa doua zile albe in Bucovina, am pornit-o prin Pasul Mestecanis spre Maramures pe un traseu mai putin batut, dar totusi practicabil: Gura Humorului, Campulung Moldovenesc, Mestecanis, Ciocanesti, iar apoi am trecut prin pasul Prislop spre Borsa, Maramures. Traseul nu este cel mai bun, cred ca “balenele” care cara lemne l-au distrus in timp. Era sambata si camioanele incarcate cu lemne tot treceau pe langa noi. Zeci de “balene” in zi de sarbatoare. Taietorii n-au weekend. Trist.

Din Borsa am luat-o agale pe Valea Izei, sperand sa regasim o imagine idilica a Maramuresului istoric insa lucrurile nu mai sunt chiar cum erau acum 15 ani cand am facut drumul acesta prima data. Casele vechi de lemn, sunt ingramadite de constructii noi, azbest, BCA, polistiren se ivesc dupa portile mari din lemn, unele ramase inca in picioare. Unele case noi erau alipite de cele vechi, ca si cum autorizatia de construire ar fi fost pe extindere, nu pe o cinstructie noua. Soarta caselor vechi e destul de clara. In cativa ani peisajul rural o sa se transforme de tot intr-un haos de nou si vechi fara nici un sens. E pacat de zona, dar scimbarea si intelegerea trebuie sa vina tot din interior, nu poate fi impusa din afara. Cred ca un pic de educatie si incurajare locala nu ar strica. Sa speram ca mai e timp. Sa speram ca o sa mai ramana si ceva lemn in padure.

Am mers ca tot turistul vesel la Sapanta, cat si la manastirea Sapanta care e ascunsa intr-o padure de stejari. Am uitat de manastirea Barsana, un ‘must do’ in Maramures. Tot prin zona ne-am intersectat si cu un ‘ansamblu de arhitectura traditionala’, valtorile de pe rauri, acolo unde bunicii spalau rufe ca intr-o mare masina cu bule:)

Last but not least ne-am oprit la Casa Olarului, despre care aflasem de pe internet destul de multe informatii, intr-o cautare a Anei. Pensiunea este in Baia Sprie, deasupra orasului. In curtea plina de obiecte lucrate de Daniel Les, eram singurii turisti. Asa ca ne-am bagat nasul in toate oalele:)) si ne-am simtit fix ca acasa. Ne-am bucurat ca exista astfel de locuri si oameni. Familia Les a adunat obiecte vechi si le conserva in casuta pensiune, care desi are si o parte noua, nu iti da senzatia de ‘adaugire’. E un intreg care functioneaza foarte bine si elegant. Evident poti pleca si cu obiecte alese direct din atelierul mesterului.  A doua zi am aflat ca familia a mai salvat doua casute, putin mai sus, intr-o livada plina de pomi fructiferi, o casa veche din chirpici, restaurata, cat si Casa Minerului, o casa din piatra, in care interventiile de ‘salvare’ sunt iarasi de bun simt. Asa ca daca va hotarati sa mergeti incercati si casele ‘noi’ de pe deal:) Mi se pare minunat pentru copii care au la dispozitie o livada maaare unde sa alerge si sa se joace. Un vecin simpatic ne a cules niste macris si usturoi salbatic, asa ca mesele le poti rezolva direct din pamant:)

In ultima zi am trecut in Ardeal si am poposit la Bontida pentru ca ne era dor de castel si vroiam sa simtim atmosfera satului inainte de festival🙂 Oamenii isi pusesera un fileu de pe un gard pe altul in mijlocul strazii si jucau miutza:)) au trebuit sa ridice fileul ca sa treaca masina si a fost veselie mare:)

Bontida-Gadalin si direct pe drumuri de pamant si dealuri spre Zau de Campie, am mers mai mult pe busola si ne-am oprit direct in Rezervatia de bujori de stepa de la Zau de Campie. Bujori salbatici, veniti din stepele Asiei, nu prea am cuvinte. E de mers si vazut. Noi am avut noroc ca o mare parte din ei erau infloriti, de obicei acest lucru se intampla in mai, anul acesta ne-a povestit nea Octavian ca pe 3-4 mai va fi bujorul in floare.

Cam asta a fost calatoria noastra. Dealuri, catune in mijlocul pustietatii, bujori, olari, zapada, albastru…si un final minunat la Crit, cu multe vise. Am scris totul dintr-o suflare pentru ca ne-au marcat intalnirile cu oamenii acestia frumosi, cu locuri pe care le mai vezi prin reviste de calatorie si care sunt aici, sub nasul nostru. Si daca tot va ganditi sa faceti o calatorie, incercati sa cautati si pensiunile mai speciale, chiar daca poate sunt mai scumpe decat cele obisnuite. Ganditi-va ca prin alegerea voastra ii incurajati pe oameni sa mearga mai departe, sa dea un exemplu in zonele lor si sustineti direct viata “buna”, curata, pe care o visam cu totii.

Drumuri bune colegii!

Ioana, Ana si Gica

poze de Ioana, Ana si George